Renunță la haine și profită din plin de o porție de relaxare

Posted by

Bunăstarea și  relaxarea se întâlnesc în Austria, acolo unde iarna schiatul este cunoscut ca fiind cel mai practicat sport atât de către cei  tineri dar și cei mai vârstnici. Pe lângă sport, tradiția Freikörperkultur le oferă tuturor practicanților posibilitatea la o porție bună de relaxare, unde hainele nu își mai au rostul iar gândurile rele dispar complet.

Austriecii și sexul

Austria este cunoscută la nivel European ca fiind țara cu cele mai frumoase peisaje destinate scenelor de munte și schi, în perioada iernii  fiind foarte vizitată de turiștii pasionați de frig, schi și multe ore bune de umblat prin zăpada moale și curată așternută peste tot prin țară. Coincidența face că, Sigmund Freund era austriac iar prințesa Sissi a jucat un rol semnificativ în fantezia sexuală a locuitorilor. Nudismul este văzut ca tradiție în Austria, Germania și Scandinavia, având rădăcini vechi care au dus la o mișcare  conștientă în secolul al 18-lea, devenind chiar un tabu. Clasicismul a făcut parte din cultura antică grecească și romană, Jocurile Olimpice grecești fiind desfășurate cu participanți nuzi. În perioada clasicismului austriecii au renunțat la haine, practicând tot mai des nudismul sub diferite forme, tradiția fiind păstrată până în prezent.

Nudismul și sexul

Deși nudismul este în floare În Austria, sexul nu are nici o legătură nici măcar în ziua de azi, fiind chiar într-o antiteză totală. Marea majoritate a celor ce practică nudismul în această parte a Europei nu se tem deloc că vor primi priviri străine de la persoane,  fiind chiar liniștiți. Printre multe altele austriecii pun foarte mult accent pe sănătate și siguranță,  sauna fiind foarte sterilă iar locurile de relaxare și liniște absolută fiind perfect construite spre a oferi o satisfacție deosebită.

Dar atunci de ce?

Este foarte neplăcut să transpiri în poliester 100% atât pentru  purtător cât și pentru cei din jur. Cei ce sunt obișnuiți cu sauna clasică vor avea parte de o experiență cu o cultură mult mai sofisticată a saunei pe alocuri părăsind locul de la mirosul neplăcut a costumelor de baie din anii 70 care se amestecă cu uleiul esențial de eucalipt cumpărat parcă dintr-un magazin de reduceri de la colțul blocului.   În aceeași categorie, un alt element pentru care se atrage uniformizarea este că “uniformă” este reglementată, iar mai devreme sau mai târziu singura persoană nud se va simți inconfortabil.  

Atunci cum?

Există câteva reguli esențiale de care trebuie să ții cont atunci când te integrezi în lumea saunelor și wellness austriece pe care trebuie neapărat să le respecți dacă vrei ca cei din jurul tău să se simtă confortabil și să fii apreciat:

  • Dușul este obligatoriu înainte de a întra în saună
  • Este interzis accesul cu papuci în  saună
  • După ce ați intrat, închideți ușa cât mai repede posibil
  • Așezați-vă un prosop pe bancă dar și unul sub picioare
  • La finalul saunei spălați locul de unde v-ați ridicat
  • Oferiți tuturor celor prezenți  respectul și liniștea necesară, saunele fiind considerate de obicei insulele păcii.