Feb 7

Snow Explosion – ziua 7 (concluzii la final)

A venit vremea sa scriem la final si despre lucrurile care ne-au placut cel mai mult sau nu ne-au placut la aceasta editie Snow Explosion 2011.

O sa incep cu lucrurile care mi-au placut.

1. Partiile. Desi cred ca ma multumeam cu orice fel de partie, diversitatea lor, de la verzi (atat de line ca uneori daca nu-ti luai viteza ramaneai pe ele pe loc) pana la negre, peisajul si modul de a trece prin padure de la una la alta a facut sa fie minunate. Pe langa cele 10 partii delimitate pe harta mai erau zeci de variante de a ajunge de la una la alta, de a te intersecta, de a le strabate prin padure, pe sub telescaune sau pe oriunde doreai. Cu exceptia catorva zone, sa zicem 10% din suprafata, in rest chiar puteai sa te dai pe oriunde doresti.

2. Telescaunul aflat la doi pasi. Coboratul jos de pe domeniul schiabil, schimbatul de bootzi la masina, condusul 10-30 de minute pana la cabana/hotel nu era o problema in esenta dar totusi lipsa ei nu a putut decat sa ma bucure.

3. Hotelul la cota 1600. Mereu mi-am dorit sa dorm langa partie, si am fost atat de aproape incat daca as fi construit o mica rampa as fi sarit direct de pe partie in balcon-ul de la camera. Exagerez, eram la etajul 1 dar si dealul din spatele hotelului era tot cam in dreptul nivelului 1, dar totusi ar fi fost nevoie de o saritura zdravana, 4-5 metri ca sa ajungi in balcon. Oricum mi-a placut sa ma trezesc dimineata si sa ma uit pe geam daca merge telescaunul.

Si lucrurile care nu mi-au placut.

1. Ungurii. Nu am nimic personal cu ei, chiar daca mi-au dat amenda tot nu am ceva cu ei. Dar cand pe partie DJ-ul anunta concursurile, premiile, jocurile numai in ungureste, parca te simti cumva in plus. Cand sunt 4000 de unguri si doar 400 de romanii inteleg toate astea, dar daca se vroia un eveniment international as fi preferat sa se faca anunturile de pe partie in engleza, sau cumva “unguriana” a ajuns limba internationala si nu stiu eu. Astfel nu am putut

2. Locatia. Prea imprastiati pe domeniul schiabil, nu am reusit sa ma intalnesc cu cei cativa romani pe care ii cunosteam si nici sa socializez decat cateva ori in telescaun sau in cadrul unor evenimente nedorite. Am discutat cu cativa romanii cu ocazia ajutorului acordat cu ceva cauciucuri taiate de unguri (dupa ce am ascultat povestea de mai multe ori si cu mai multe detalii tind sa dau dreptate ungurilor totusi) si cu a doua ocazie cand tot un coleg schior si-a rupt piciorul (nu foarte grav, doar peroneul). Din parerile lor am inteles ca ei ar fi vrut un eveniment international dar ca au fost deranjati de faptul ca nu erau si din alte tarii ci doar din ungaria.

3. Evenimentul international – unguresc. Desi romanii cu care am discutat, putini si nesemnificanti pentru a forma o parere generala spuneau ca au venit pentru un eveniment international, eu unu as fi preferat sa socializez in limba mea intr-un cadru mult mai restrans. 100-500 de persoane ar fi fost ok. Satul de vacanta din Villach unde a avut loc editia de anul trecut era perfecta din multe puncte de vedere. Unul din elementele decisive asupra participarii mele la Snow Explosion a fost tocmai faptul ca mai cunosc oameni, ca vine si Abe si Titus, ca suntem intre prieteni si ne distram. In realitate am fost la munte intr-o camera de hotel cu inca niste prieteni si atat. Departe de eveniment. Cu alte cuvinte daca nu e doar pentru romani si intr-un sat de vacanta locatia, la anul nu mai particip.